Dr. Alexandru Lupșa: Cum organizezi o sală de operații in România

Prima ediție a Lateral Talks l-a avut ca invitat pe doctorul neurochirurg Alexandru Lupșa, medic primar la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean Mureș. O discuție alertă, fascinantă, concentrată, din care am aflat cum organizezi o sală de operații în România (ca de altfel oriunde în lume), despre prevenirea infecțiilor nosocomiale (o temă atât de actuală în contextul problemelor recente), dar am învățat și despre istoria recentă a medicinii românești, provocările pe care le întâmpină un doctor încă din perioada rezidențiatului, despre demotivare, rutină, comunicare, ierarhie și metode de a le gestiona.

Dr. Lupșa a trasat paralele interesante între medicina de vârf și dezvoltarea de soft (ambele folosind tehnologia ca factor de îmbunătățire a calității vieții) dar ne-a vorbit și despre latura empatică, umană a domeniului medical, relația cu pacientul, deseori neglijată. Încheiată după aproape două ore cu o sesiune de întrebări venite din partea echipei Lateral,  prima ediție ne-a făcut să fim convinși că inițiativa numită Lateral Talks va fi o experiență din care avem cu toții de câștigat.

Ciprian Morar